Marca - Gruau

Model - Espace Floreal 33 D                             

                                                          Proiect in curs de desfasurare.

                                                                                        Multumesc prietenului meu Alexandru

                                                                                          care m-a  bagat in lumea minunata a 

                                                                                                               rulotistilor.

    Cochetam de multi ani cu rulotismul, aveam in plan sa-mi cumpar una, de fapt vroiam sa ma duc in Olanda sa-mi aduc una, dar niciodata nu era timpul.. mai incolo, la anu` , in primavara....etc. Am studiat, am citit si m-am informat in privinta lor,, nu eram chiar novice.   

    Am ales-o mai mult fortat de imprejurari. Pandemia de covid a blocat libera circulatie internationala iar  cererea de rulote a crescut foarte mult, toti vroiau sa schimbe hotelul/pensiunea/aglomeratia cu turismul in aer liber. In consecinta preturile in Ro au explodat pur si simplu, ce-mi doream eu initial a ajuns sa coste de doua ori cat masina. In consecinta mi-am revizuit punctul de vedere, si am schimbat tactica.

    Ce cautam: -O rulota mica, pana in 1000kg MMA ,,,de ce:    1-pentru a evita neplaceri legate de tractatul in pante la munte, masina desi avand 1300kg remorcabil, are motorul destul de mic. 1.3 CDTI .   2-nu am nevoie de lux, si spatiu, suntem 2 sub 1.70 si sub 70kg amandoi, asa ca...  3-prefer s-o am in curte langa mine, iar in Bucuresti curtile nu prea-ti permit sa bagi in ele rulote de 5 m. Strada si ea ingusta, cu masini parcate pe margine limitau drastic spatiul de manevra.

Am gasit-o rasfoind netul pe site-urile de specialitate,,820kg MMA,  pretul mi s-a parut corect, am facut comparatie cu ce se striga atunci in Olanda/Franta, daca puneam si drumul + inmatricularea, am iesit mai ieftin cu ea gata inmatriculata in Ro. De ce asa veche? Pai la rulote, ca e veche de 30 de ani sau e de 20 de ani e cam tot aia, difera doar pretul. Rulotele de 15-20 de ani au ajuns la niste preturi care nu reflecta deloc ceea ce sunt de fapt. Poti avea mucegai si infiltratii si intr-una de 20 de ani la fel de bine ca intr-una de 30.. toata smecheria e in functie de norocul ei.. Daca a fost intretinuta cum trebuie, rulotele merg mult si bine. 

Mica, mica si totusi constructorul a facut in ea 2 zone de living, in detrimentul Wc-ului. Desi ea a fost proiectata pentru On Camp, eu nu as suporta sa stau ingramadit intr-un tarc claie peste gramada, ca sa am apa calda la dus, WC la comun si curent electric de 220v

Imi place sa bricolez, si aceasta provocare a venit manusa. Sa transform o rulota care n-a stat in viata ei decat in camping, intr-o vagaboanda care va bate coclaurile cu mine! 

Pasul 1 - Montarea unui wc inauntru.

 Wc-ul in sine il aveam deja, ce turist  de Vadu nu are un wc ecologic portabil? Problema era recompartimentarea interioara astfel incat sa fac un wc inchis cu usa.

Pasul 2 - Refacerea integrala a sistemului electric, inclusiv schimbarea triplelor pe spate, cu unele moderne cu lampa de mers inapoi, schimbarea cuplei electrice din cea veche pe 7 pini cu o cupla euro cu 13 pini, compatibila Canbus.(avertizare de becuri arse rulota  pe display-ul masinii)

Pasul 3- Instalarea unui panou fotovoltaic de 380W pe acoperis, cu controler-ul aferent, baterie "deep discharge" de 100Ah, si invertor 220V care va asigura independenta energetica in asa fel incat berea sa fie rece si pe malul Dunarii si pe malul Marii si in Poiana vesela.

Cum arata inauntru.: ceva de genul asta, dar mai bine. N-am facut nicio poza cu ea dupa ce am luat-o, si n-aveam de gand sa documentez nimic. Pozele sunt de pe net, le-am pus ca sa va dati seama cum era aranjamentul interior original.

text

Zona principala varianta "de zi"



Zona principala varianta "de noapte"







Zona secundara in varianta de zi.

O sa incerc sa atasez restul fotografiilor.. Proasta unealta ne-a pus Google la dispozitie,, dar n-am nicio idee momentan. Ce paginez eu la editare, n-are nicio legatura cu ce se afiseaza pe "curat".. In fine.. Ideia e sa ma fac inteles.

Cum dintr-una dai in alta, am inceput sa jupoi ornamentul original, copt si prea scurt..
 L-am scos si stupoare, Noul ornament nu incapea din cauza capetelor suruburilor, prea iesite in exterior.  Rezolvarea? - inlocuirea holsuruburilor vechi cu unele noi cu cap ingropat.  (ornament  subtire ca cel original nici vorba..)
Deci vrei nu vrei, a trebuit sa dau jos profilul metalic, mai ales ca aproape jumatate din holsuruburile originale erau ruginite. A trebuit sa le aplic "decisiva" . Adica le-am taiat capetele cu burghiul, am dat jos profilul si am scos cioatele cu patentul.

Mastic ca la balamuc,, trebuie sa vad cu ce inlocuiesc sistemul asta vechi..
























Aici se vede capatul unui holsurub taiat.


N-am terminat montatul inapoi, am pus capacul pe pozitie, si am folie peste,  am de curatat profilul de aluminiu, si garnitura de cauciuc de masticul ala lipicios si nesuferit. Mi-e o sila de ma doare!





*  Aici avem capitolul - Podea delaminata, injectia cu rasina epoxidica. 

Podeaua moale.. este fenomenul intalnit la rulotele vechi, si se datoreaza in principal datorita folosirii intense. Zecile de mii de pasi care au fost facuti in zonele de acces in rulota, duc la tasarea polistirenului folosit la izolatia podelei. Practic podeaua rulotei este format dintr-un placaj pe care calci, un strat de polistiren expandat, (proasta alegere- dar la vremea respectiva nu aveau extrudat sau spume poliuretanice), si inca un strat de placaj jos. Aceste straturi sunt (sau nu) lipite intre ele din fabrica. La rulotele usoare mai ales, pentru ca placajul din interior sa fie usor, este evident subtire si din esenta moale. In consecinta flambeaza si greutatea e suportata de polistiren, Cum stim toti acesta e mai destept si cedeaza primul. Nemaiavand suport de jos, placajul subtire se va lasa la fiecare pas, din ce in ce mai mult, pe parcurs ce se taseaza polistirenul. Solutia? Umplerea golului format cu ceva lichid initial, si necomprimabil ulterior. Se poate folosi si spuma poliuretanica cu expandare redusa, dar n-a prea incercat nimeni. Zic doar ca ar fi teoretic posibil.. practic..ramane de vazut. Ea se comprima nitel dar oricum e mult mai dura decat polistirenul.

Am identificat cu ajutorul aparatului de termoviziune, unde se afla traversele de rezistenta ale podelei. Se poate si fara Hi-Tech, pipaind cu piciorul unde se lasa podeaua si cat, cand calci pe ea.
Am dat gauri de 8mm cu spiral de lemn. Linoleum-ul era prea bine lipit ca sa-l pot jupui, asa ca am renuntat, oricum voi pune altceva deasupra, deci dopurile nu vor ramane vizibile. 
Dupa cum se vede, am demontat tot in partea din fata, adica fotoliile care se faceau pat, inclusiv cabinetul cu chiuveta si aragazul. O rulota veche trebuie reasamblata oricum deoarece de la vibratii multe suruburi de prindere s-au rupt, si se miscau toate din toate"balamalele" inclusiv peretii.
 Oricum spatiul din fata va fi modificat total, asa ca am golit tot pana la "dusumea"!
In timpul "injectiei" n-am avut timp de poze, mai ales ca a fost prima data si nu prea stiam ce si cum,, dar mai ales ca odata mixate cele 2 componente ale rasinii, timpul de punere in opera este limitat. Practic in 15-20 de minute trebuie sa termini, altfel risti sa: Nu mai poti sa injectezi pentru ca devine prea vascoasa, si nu mai poti sa te atingi de ea, pentru ca in functie de grosimea stratului, se incalzeste puternic, si te poate frige.
Cantitatea de rasina necesara,, este in functie de cat de lasata este, si cat de mare e suprafata. Se constata la fata locului, de obicei undeva intre 1,5 si 3 kg.   Suprafata lasata nu e tasata uniform, este mai lasata pe mijloc, si mai putin pe margini..evident,, deci trebuie gasita o medie... Ca sa nu strici rasina degeaba, e bine sa prepari intai jumatate din cantitatea pe care o ai, si dupa ce o termini, poti mixa si restul. Practic cu o seringa de 100ml cu duza mare(nu cea standard pt. ac, se gasesc la farmacie, cca 10 lei una) se injecteaza din mijloc spre margini, pana cand rasina apare pe gaurile din vecinatate. Se pun dopuri unde a aparut rasina, si se muta locul injectiei. Cum apare rasina pe gaurile de langa, pac, se pun dopurile. (Dopuri de lemn de 8 mm, se cumpara gata facute, sau la bagheta de 8mm se taie la lungimea dorita. cam 1-1,5 cm.)
Statul de vorba sau scarpinatul in cap nu sunt recomandate!
Asa arata suprafata dupa uscarea rasinii. Am avut grija sa sterg si sa curat tot ce a curs pe langa, cat era moale. Dupa aia, problema maxima. 
Aici de vede cat de fierbinte se poate face la cca 25 de minute dupa preparare.
Am facut pozele din afara, sin dreptul usii.
Temperatura pe dopuri ajungea la 81 de grade, si la suprafata linoleum-ului 73.5gr.
Pe langa zona centrala fierbinte se pot vedea traversele, si cum temperatura e direct proportionala cu grosimea stratului, practic vedem cum e distribuita zona lasata.

Aici dupa 40 de minute, a inceput sa se raceasca.


Afara erau cam 20 de grade. Exact cum e indicat in instructiunile de folosire a rasinii.





A incaput toata rasina, dar a fost un pic cam multa. Dupa uscare am remarcat o umflare a podelei cu cca 2 mm dar asta cu nivela. La picior nu se simte nimic, si nici vizual nu se remarca nimic.  Am balacit nitel si pe jos, pentru ca pe dedesubt in zona de injectie se uneau doua placi de placaj separate, nelipite intre ele. Am fortat cam mult pe seringa, si evident lichidul s-a dus unde a gasit loc.

Rasina Epoxidica o gasiti pe net, preturile difera destul de mult. Calitatea ei nu conteaza, se foloseste ca "balast" Deci nu conteaza culoare/ transparenta, duritate, claritate sau alte chestii cu care isi promoveaza unii marfa! Oricum se face tare "ca piatra". si nu se vede asa ca nu conteaza.  Am gasit la o firma din marginea Bucurestiului  au si site, www.vopsea-spray.ro o rasina clara la 3kg. 1+2kg la pretul de 200lei. Comparativ cu ce vindeau altii pe alte site-uri, de genul 120 -150lei 1,5kg  (0.5+1kg) Mi s-a parut mai rentabil, si evident era putin 1,5kg, pentru mine.


Pasul 1 Compartimentare WC


   Am inceput cu masuratul si calculatul. Inainte de orice, trebuie sa ai planul in cap. Dupa aia il pui pe hartie, si il construiesti in minte. Dupa aia te gandesti la materiale, sa te limitezi la ce gasesti in comert, nu la "avioane" pe care n-ai de unde sa le iei, sau costa de te rupe.

 Locul era vizat demult, markerul deseneaza bine pe linoleum,, asa ca l-am trasat pe jos, 2D, si am facut planul.





Desenele "rupestre" , sunt locurile unde este amplasata structura de rezistenta a rulotei,  ca sa stiu unde pot fixa diverse chestii  cu holsuruburi, ca sa nu nimeresc numai in placaj.
Cum am stiut unde sa desenez? Din nou termoviziunea face minuni.






Cu o diferenta de temperatura de 10-15 gr prin aparatul de termoviziune ti se arata o lume de poveste...parca vezi in raze X..:))
Afara se facuse cald,, iesise soarele care batea in rulota, iar inauntru era racoare de dupa o noapte destul de rece de septembrie.  Lemnul, fiind material mai dens are o inertie termica mai mare decat vata minerala, si zonele unde este lemn dens apare mai rece.





Am facut scheletul panelelor la fata locului,  ca sa fiu sigur ca se potrivesc pe forma  rulotei, pentru ca ulterior sa le scot, si sa construiesc panelul undeva unde aveam loc...in casa in hol,, ca afara nu mai era de stat..



















Fetele le-am facut din MDF laminat de 2.5mm cumparat din Leroy Merlin, niste foi cam mari si prost proportionate pentru nevoile mele. Daca era sa fac fiecare fata dintr-o bucata, trebuia sa risipesc mai mult de jumatate din suprafata, ceea ce dubla costurile laminatului. asa ca am preferat  ca unele fete sa le fac din doua bucati. Oricum a trebuit sa cumpar 3 bucati de 2.80m x 1.05m (idioata dimensiune)

La mijloc am umplut cu extrudat de 20mm. 



Pentru ca n-am avut suficiente dispozitive de presare, a trebuit ca fiecare foaie sa o lipesc separat, si sa las la uscat 24 de ore.
Panelul mare mi-a luat 4 zile sa-l lipesc, 
panelul mic, (cel ascutit sus) 3 zile, pentru ca l-am facut pe fata exterioara dintr-o singura foaie.





















Dupa ce le-am facut, si finisat, am taiat la unghi potrivit (una la 53gr, si alta la 37gr)  sipcile de cant, unde va veni usa. Fiind pe colt, si nicidecum la 45gr, a trebuit sa-mi aduc aminte de toata geometria invatata in scoala generala.

M-am chinuit nitel pana am imaginat (si facut) dispozitivul cu care am taiat, dar a iesit multumitor.













Am fixat panelurile pe pozitii, si acum trebuie sa ma apuc de usa.





















Am demontat si cabinetul de bucatarie,, unde am desfiintat frigiderul de sub aragaz, In locul lui am pus o baterie de 100Ah, un inverter de 220v/ 1000W pure sinus si controlerul panoului solar. 

A doua baterie de 100Ah, am montat-o pe roata opusa, pe podeaua dulapului, cele 2 baterii au fost puse in paralel cu cabluri de 25mmp trase pe afara, prinse de osia rulotei. Stiu ca era mai simplu sa le pun una langa alta, dar este foarte greu sa echilibrezi 60kg puse pe o parte la o rulota asa mica. Pt. cine nu stie,, o rulota nu poti sa o incarci ca pe portbagajul masinii, trebuie sa ai incarcatura bine echilibrata si fata/spate/centru  cat si stanga/dreapta!





Dulapul vertical a fost si el desfacut total, thruma defacuta, curatata si revizuita, si noua instalatie electrica am montat-o in vechiul panou de sigurante, din care a mai ramas doar carcasa.







Cam asa arata la final munca de o toamna/iarna/primavara:








Am preferat sa cumpar o lada frigorifica din comert, de 95l cu deschidere verticala, in locul unui frigider clasic din doua motive: 1- daca tot am facut instalatie de 220v autonoma, de ce sa n-o folosesc? O lada de 90l speciala auto cu 12/24v costa de 5 ori mai mult, la SH,, una noua cam de 10 ori mai mult.
O lada cu deschidere verticala nu pierde energie indiferent de cate ori o deschizi, frigul ramane in ea, nu se risipeste pe jos ca la un frigider clasic. Avand in vedere ca energia nu vine pe fire ca acasa,, trebuie dramuita cu intelepciune. Singurul dezavantaj fata de un frigider clasic este comoditatea. Ce bagi in lada, le cam bagi unele peste altele, si trebuie sa scormonsti ceva pana gasesti ce-ti trebuie. Dar nu ma grabesc nicaieri, ca doar ma duc sa ma relaxez, nu sa alerg. Dezavantajul e minor comparativ cu avantajele. Lada foarte silentioasa, nu deranjeaza,, trebuie totusi usa deschisa si asigurata o oarecare ventilatie la punerea in functiune, pana ajunge interiorul la temperatura de regim. Nu are radiator ca frigiderele, propria carcasa e radiatorul si se incalzeste ceva daca inauntru ei e foarte cald. As fi preferat una cu radiatorul in spate ca la frigidere, dar nu exista atat de mici.
    Dupa 2 ani de folosinta sunt foarte multumit de optiunile facute.

O sa revin cu pozele de final mai detaliate, deoarece lipsesc cateva etape, interiorul WC-ului, panoul fotovoltaic , a doua baterie,, monitorul...

Comments